Naștere spectaculoasă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia! Mamă a opt copii, o femeie în vârstă de 33 de ani din comuna Bordușani a adus pe lume tripleți. Cele...
La examenul de titularizare – concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost admiși 258 de candidați; 64 de candidați au fost absenți...
Tren de marfă deraiat la Țăndărei! Două vagoane încărcate cu combustibil lichid s-au răsturnat în lateral în afara șinelor și prezentau scurgeri de substanță. La fața locului au intervenit...
Delegație chineză în Ialomița! Conducerea Consiliului Județean alături de mai mulți edili din județ, parlamentari s-au întâlnit cu delegația unor investitori din Republica Populară Chineză, provincia Henan, în vederea...
Americanii au ocupat Slobozia! Tehnica militară americană, alături de cea din România, a fost expusă în Piața Unirii, unde a fost aglomerație mare. Copiii s-au distrat copios și au...
Comuna Sinești a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu preluarea mandatului de către primarul Ion Marian! Una dintre cele mai bogate localități din Ialomița prosperă prin implicarea...
PRIMĂRIA ORAȘULUI CĂZĂNEȘTI organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de funcționar public, respectiv – consilier, clasa I asistent, în cadrul Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Cadastru și Patrimoniu. Concursul...
Parteneriatul public-privat cu investitorii chinezi prinde contur pentru comunitatea din Slobozia! Primăria Municipiului Slobozia a semnat un acord cu cea mai mare companie de stat din provincia Hunan, China...
SECŢIA REPARAŢII SI ÎNTREŢINERE STRĂZI Remediarea trotuarelor pe str. Rovine, Bl. B 12, și pe str. Ianache; Amenajare parcare pe str. M. Eminescu, Bl. MB 20; Zugrăveli exterioare la...
Stațiunea Amara atrage anual tot mai mulți turiști prin exploatarea turismului balnear care nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci și celor care vor să se relaxeze,...
Parlamentarii PSD Ialomița au prezentat activitatea celor șase luni ale primei sesiuni parlamentare. Deputații Ștefan Mușoiu, Andrei Pop și senatorul Marian Pavel au discutat în cadrul unei conferințe de...
Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche și reprezentantul asocierii de firme conduse de SC AGEMAX ENGINEERING SRL au semnat contractul de proiectare și execuție pentru eficientizarea energetică a Școlii „Dimitrie...
Liceul Teoretic ”Carol I” din Fetești a fost un adevărat spațiu al diversității culturale și al prieteniei europene, odată cu vizita unui grup de elevi și profesori din Spania,...
Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Adrian Zvîncă, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Ialomița în cadrul unei campanii dedicate consolidării colaborării dintre instituțiile publice,...
În contextul Zilei Naționale a Tineretului, instituțiile publice din județ au fost animate de entuziasmul și energia noii generații, în cadrul unei acțiuni speciale dedicate implicării civice a tinerilor....
CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) coroborat cu art.134 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se convoacă în data de 29.07.2026,...
Antena Ialomițeană | 23 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 23 iulie 2026
ADI ECOO 2009 S.A. simplifică procesul de obținere a avizelor pentru construcții și demolări
Antena Ialomițeană | 23 iulie 2026
Port turistic modern, un nou proiect pentru dezvoltarea municipiului Fetești
Antena Ialomițeană | 21 iulie 2026
Informare Publică: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!
Antena Ialomițeană | 21 iulie 2026
RAJA SA: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!
Antena Ialomițeană | 20 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 19 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 15 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 15 iulie 2026
Informare Publică: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!
Antena Ialomițeană | 14 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 13 iulie 2026
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință extraordinară!
Antena Ialomițeană | 10 iulie 2026
Transparență și responsabilitate: întrebările deputatului Ștefan Țintă către Guvernul României
Antena Ialomițeană | 10 iulie 2026
Gospodăria de apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!
Antena Ialomițeană | 10 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 9 iulie 2026
Informare Publică: Lipsă apă în comuna Dridu din județul Ialomița!
Antena Ialomițeană | 8 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 7 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 7 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 6 iulie 2026
Antena Ialomițeană | 2 iulie 2026
Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche și reprezentantul asocierii de firme conduse de SC AGEMAX ENGINEERING SRL au semnat contractul de proiectare și execuție pentru eficientizarea energetică a Școlii „Dimitrie...
Antena Ialomițeană | 28 mai 2026
Antena Ialomițeană | 23 mai 2026
Antena Ialomițeană | 11 mai 2026
Antena Ialomițeană | 4 mai 2026
Antena Ialomițeană, Copyright © 2015-2022. Powered by Wordpress.
