Pensionarii social democrați din Fetești – față în față cu liderii lor! Membrii Organizației de Pensionari a PSD Fetești au fost convocați la o întâlnire pentru a discuta despre situația organizației politice la nivel național, dar și pentru a stabili viitoarele direcții de acțiune pentru alegerile europarlamentare din 2019. Partidele de stânga câștigă teren în spațiul european, iar prin implicare, se pot obține rezultate și mai bune. La ședința organizației pensionarilor social democrați din Fetești s-a discutat despre măsurile adoptate de PSD în beneficiul românilor, printre care majorarea pensiilor și a salariilor, despre măsurile de a evita ca multinaționalele să își transfere profitul din România în țara mamă, dar și despre campania de dezinformare demarată la adresa PSD.
Liderul PSD Fetești, ing. agronom Viorel Nica le-a prezentat pensionarilor și proiectele pe care administrația din Fetești le are în derulare.
Pentru că este nevoie de o informare corectă a cetățenilor, la Fetești vor mai avea loc astfel de întâlniri.
În luna octombrie, Organizația Pensionarilor Social Democrați din Fetești sărbătorește 10 ani de la înființare.
0 comments