Școlile cu elevi și profesori merituoși primesc granturi pentru performanțe școlare! Este vorba despre un program inițiat de Consiliul Județean Ialomița, prin care se premiază elevii și profesorii cu rezultate deosebite. Programul a fost demarat încă de anul trecut. Directorii unităților școlare au fost convocați pentru a semna contractele de finanțare cu privire la granturile acordate olimpicilor și profesorilor îndrumători pentru anul școlar 2016-2017. Vor fi acordate premii unui număr de peste 340 de elevi și 141 de profesori. Valoarea premiilor este de trei ori mai mare decât anul trecut și ajunge la o valoare totală de 161 000 de lei.
Pentru excelență în educație este nevoie de muncă și implicare. Iar profesorii recunosc că este destul de greu să faci performanță fără o motivare a elevilor. Anul acesta au fost introduse noi olimpiade și concursuri în anexa metodologiei prin care se acordă aceste premii.
Acest program își propune nu numai să stimuleze performanța școlară prin premiile financiare acordate de Consiliul Județean Ialomița, ci și să transmită un mesaj de valorizare a învățământului și în special a celor dedicați lui, care fac performanță anual.
0 comments