Consilierii județeni au fost convocați în ședință extraordinară pentru adoptarea unor proiecte de hotărâre privind restaurarea și punerea în valoare a unor monumente istorice și de arhitectură importante din județ. Cele șase proiecte pentru realizarea obiectivelor de investiții ”Restaurarea și conservarea Biserica de lemn Sf. Nicolae”, ”Reabilitarea și punerea în valoare a monumentului istoric Orașul de Floci”, ”Reabilitarea monumentului istoric și de arhitectură Conacul Bolomey” de la Cosâmbești vor fi finanțate din bani europeni disponibili în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Proiectele au fost adoptate cu 20 de voturi pentru și 9 voturi împotrivă sau abținere din partea consilierilor liberali care au considerat că proiectele de investiții în cultură nu sunt prioritare pentru județ.
Conducerea Consiliului Județean Ialomița consideră o prioritate dezvoltarea județului prin accesarea fondurilor europene, valorificând orice linie de finanțare de îndată ce aceasta devine disponibilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
0 comments