VIDEO: Incendiu puternic în comuna Miloșești

O anexă gospodărească a unui cetățean din comuna Miloșești a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112, iar la fața locului s-au deplasat 13 subofițeri de la Garda de Intervenție Slobozia și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD. În momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la acoperiș, la lucerna depozitată în pod și la bunurile din interiorul anexei, existând pericolul ca incendiul să se extindă la locuința cetățeanului, ce comunica cu anexa prin intermediul unui hol. Pompierii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ o oră, aceștia au reușit lichidarea flăcărilor în limitele găsite. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la un cablu de alimentare cu energie electrică a unui frigider, defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *