Pâinea și vinul în obiceiurile românilor au fost elementele principale ale unei expoziții inedite organizate de Muzeul Național al Agriculturii. În perioada 16-18 septembrie, la Slobozia se organizează un târg de produse tradiționale românești cu expozanți din toată țara. Deschiderea oficială a evenimentului a debutat cu vizitarea expoziţiei “Pâinea şi vinul”, a standurilor producătorilor şi degustare de pâine proaspăt scoasă de sub ţest şi de must. La eveniment au participat autorități locale și județene.
Manifestarea a inclus și ateliere de modelat pâini rituale şi de împletit spice de grâu, iar cei mai încântați de demonstrații au fost copiii. Aceștia au modelat împreună cu muzeografii păsări care împodobeau colacii mirilor sau care se foloseau la aniversări.
Vizitatorii au putut asista la demonstraţii practice de copt pâine la ţest şi la cuptorul tradiţional.
Mustul proaspăt, obținut prin zdrobirea strugurilor în teasc a fost oferit spre degustare tuturor celor prezenți la eveniment. Și renumitul Bulz cu brânză de burduf în coajă de brad din Bran a avut mare căutare printre cei care preferă produsele autentice românești.
La prima ediţie a târgului de la Muzeul Naţional al Agriculturii, cei interesaţi au posibilitatea să aleagă dintr-o mare diversitate de produse româneşti, din toate zonele ţării (Moldova, Bucovina, Ardeal, Muntenia, Oltenia, Dobrogea). Vor putea găsi Magiun de prune Topoloveni, produs înregistrat în Uniunea Europeană, produse atestate tradiţional: legume şi fructe româneşti, dulceţuri şi sucuri din fructe (Vrancea, Voineşti-Dâmboviţa); carne şi produse din carne (Bucureşti, Şimleul Silvaniei); produse de panificaţie, dulciuri şi produse dietetice (Botoşani, Ghimbav-Braşov, Brăila); miere şi produse ale stupului (Giurgiu); sortimente de brânzeturi din lapte de vacă, oaie.
Cei prezenţi au putut urmări spectacolul oferit de Ansamblul COLINDA, din Jilavele şi Grupul instrumental de mandoline din Giurgeni, ambele din judeţul Ialomiţa.
Expoziția „Pâinea şi Vinul” şi târgul de produse tradiţionale româneşti rămân deschise până duminică, 18 septembrie, ora 14.
0 comments