Consilierii municipiului Feteşti s-au reunit în şedinţa festivă de final de an. Înaintea dezbaterii proiectelor de hotărâre, aceştia au fost colindaţi de copiii de la şcolile din municipiu! Personajul surpriză a fost Moş Crăciun care a împărţit copiilor daruri. Autorităţile locale s-au angajat în faţa celor prezenţi ca municipiul Feteşti să aibă cel mai curând o casă de cultură pentru organizarea într-un spaţiu adecvat a celor mai importante evenimente.
Autorităţile locale au premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2016. Acestea au primt diploma ”Cea mai longevivă familie” şi felicitări din partea Primăriei pentru anii petrecuţi împreună şi pentru contribuţia adusă societăţii.
Proiectul de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a unor suprafeţe de teren din domeniul public al municipiului Feteşti, operatorului regional S.C.RAJA S.A., în vederea construirii şi punerii în funcţiune a obiectivului din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a S.C.RAJA S.A.Constanţa în perioada 2014-2020” a fost scos de pe ordinea de zi ca urmare ca unei adrese din partea Prefecturii judeţului Ialomiţa pe motiv că autoritatea publică locală nu poate institui o astfel de măsură.
Şedinţa a continuat cu discutarea şi aprobarea altor 13 proiecte de hotărâre.
Consilierii municipiului Feteşti se vor întâlni într-o nouă şedinţă ordinară în luna ianuarie a anului 2017.
0 comments