16 proiecte de hotărâre s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Ialomița din luna noiembrie. Proiectul privind modificarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean privind aprobarea realizării proiectului „Modernizarea drumurilor județene DJ 302, 101 și 402”, aprobarea rectificării bugetului general al judeţului Ialomiţa, pe anul 2017, aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici, faza PT, pentru obiectivul de investiții „Modernizare drum județean DJ 203 F (Grivița) – Smirna – Iazu –Scânteia – Valea Ciorii”, stabilirea măsurilor necesare declanșării procedurii de selecție pentru numirea unui membru în Consiliul de administrație al S.C. Drumuri și Poduri S.A. Ialomița au fost câteva dintre aceste proiecte. Ordinea de zi a fost suplimentată cu alte șase proiecte. Printre acestea: aprobarea cofinanţării pentru obiectivul de investiţii finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală „Construirea Blocului Operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia” sau aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) şi a principalilor indicatori tehnico-economici la obiectivul de investiţii „Modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean de Urgență Slobozia”.
Următoarea ședință a Consiliului Județean Ialomița va avea loc în luna decembrie.
0 comments