Inginerul agronom, Viorel Nica, manager al SC AGRICHIM Fetești dezminte informațiile apărute în presa locală referitoare la încasarea necuvenită a unor subvenții acordate pentru înființarea unor culturi ecologice în anul 2016. În urma unei verificări din partea Organismului de Certificare, la o primă analiză au apărut substanțe peste limita admisă culturilor ecologice, din cauza unei posibile contaminări a culturilor ecologice cu alte suprafețe agricole convenționale. Societatea AGRICHIM a solicitat reanalizarea contraprobelor efectuate de organismul de control, iar rezultatele au ieșit negative. Acea așa-zisă subvenție de peste un milion de euro este exclusă, întrucât analiza efectuată pe terenurile AGRICHIM este aferentă anului 2016, an în care subvenția pentru culturi ecologice nu s-a încasat.
0 comments