VIDEO: Ziua Unirii, sărbătorită la Slobozia

Unirea Țării Românești cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne și a formării națiunii române, prin reformele profunde puse în aplicare de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La 24 ianuarie, prin dubla alegere a lui Cuza ca domn la Iași și București, s-a realizat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a fost sărbătorită și la Slobozia. La manifestare au participat cetățeni ai muncipiului reședință de județ, autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate. Acțiunea a debutat cu salutul gărzii de onoare de către prefectul județului Ialomița.
După oficierea ceremonialului religios, prefectul județului Ialomița a adresat mulțimii un mesaj cu prilejul sărbărtoririi a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Pentru că ziua de 24 ianuarie reprezintă un moment cu o încărcătură istorică deosebită, dar și un prilej de bucurie, cei prezenți la manifestare au fost invitați să își dea mâna în ”Hora Unirii”.
Evenimentul dedicat celebrării zilei de 24 ianuarie s-a finalizat cu defilarea gărzii de onoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.