VIDEO: Ședința ordinară a noului Consiliu Local Slobozia


Prima ședință ordinară a noului Consiliul Local Slobozia a fost convocată de noul primar al municipiului în ultima săptămână a lunii iulie. Legislativul local a dezbătut 14 proiecte de hotărâre, ordinea de zi a ședinței fiind adusă la cunoștința consilierilor locali de primarul Mun. Slobozia, Adrian Mocioniu.
La ședința noului Consiliu Local au participat comercianții din Bazarul municipal. În urma unui audit al Curții de Conturi, s-a dispus plata retroactivă a unor sume de bani provenind din taxele de închiriere a tarabelor. Nemulțumiți că li se solicită reeșalonarea datoriilor, iar în cazul în care nu se vor plăti, vor fi dați în judecată, comercianții au cerut sprijin din partea noii conduceri a Primăriei pentru rezolvarea acestei probleme. În luna august, adunarea generală a acționarilor Servicii Publice Slobozia, în subordinea căreia se află bazarul municipal se va întruni pentru a se găsi soluții.
Rezolvarea problemelor generate de lipsa utilităților și a infrastructurii în cartierul Gării Noi din Slobozia reprezintă o prioritate pentru noua administrație locală, motiv pentru care s-a dispus alocarea unor fonduri pentru finalizarea proiectelor din acea zonă.
Următoarea ședință a Consiliului Local Slobozia va avea loc la sfârșitul lunii august.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *