115 persoane din comuna Valea Ciorii vor fi plasate pe piața muncii printr-un proiect de anvergură, realizat cu fonduri europene! Proiectul ”Eurocomună – Dezvoltare comunitară prin măsuri integrate” se află în derulare de câteva luni, iar rezultatele se văd deja: 70 de persoane au absolvit cursuri de formare profesională, peste 30 au fost deja angajate, iar 17 firme sunt nou înființate. Printre obiectivele specifice ale proiectului se află și reducerea abandonului școlar, promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și creșterea calității vieții.
Autoritățile locale și județene susțin eliminarea decalajelor de dezvoltare economică între regiuni și localități, iar o oportunitate pentru realizarea acestui deziderat o reprezintă fondurile europene.
Un proiect similar este implementat și de comuna Traian.
Pentru beneficiarii proiectului, fie că vorbim despre antreprenori sau persoane care au participat la cursuri de formare profesională, viața arată altfel. Și-au creat o afacere sau și-au găsit un loc de muncă.
Valoarea proiectului ”Eurocomună – Dezvoltare comunitară prin măsuri integrate în comuna Valea Ciorii” este de aproximativ 5 milioane de euro, iar perioada de implementare este 21.08.2018-20.08.2020.
0 comments