Meci cu miză la Albești! Peste 50 de persoane au participat la cupa de iarnă la tenis de masă, competiție bianuală inițiată în urmă cu trei ani de autoritățile locale. De la începători la experimentați, concurenții au ales să își petreacă timpul liber, practicând tenisul într-un mod organizat și au format astfel un exemplu pentru toți cetățenii, încurajând mișcarea și adoptarea un stil de viață sănătos și activ. Competiţia se adresează copiilor de la 10-11 ani până la seniorii de 40-50 de ani. Meciul a fost presărat cu voie bună, fair-play și artă în mânuirea paletelor de tenis. Autoritățile locale au gândit această competiție ca o alternativă extrem de sănătoasă la jocurile pe calculator sau televizor.
Cei mai buni jucători care s-au clasat pe primele trei locuri, dar și ceilalți participanți au primit medalii, diplome, cupe și articole sportive din partea autorităților locale.
Nu numai copiii, dar și adulții s-au declarat mulțumiți de organizarea competiției.
Autoritățile din comuna Albești își doresc ca sportul să devină o activitate pentru cât mai mulți cetățeni din localitate.
0 comments