Tehnologia în agricultură: ce oportunități aduce în România și în regiune?

How to Web, comunitatea online dedicată antreprenorilor în tehnologie, organizează un eveniment de dezbatere cu privire la modul în care tehnologia schimbă agricultura și ce oportunități aduce agrotech-ul în România și în regiune. Octavian Chihaia, Regional Business Director CEE Monsanto, Stefan Stanescu, cofondator AgriSo Romania și Cezar Nourescu, cofondator & CEO SiloMeter vor vorbi despre industrie, ce înseamnă să construiești tehnologii agricole și ce obstacole au întâlnit. Evenimentul va avea loc miercuri, 26 aprilie, la TechHub Bucharest, iar participarea este gratuită, în baza completării formularului de înregistrare disponibil online.

Comunitatea How to Web organizează un eveniment dedicat tehnologiilor agricole în care profesioniști care au dezvoltat afaceri în domeniul agrotech vor vorbi despre ce tehnologii agricole există în România, în prezent, care sunt tehnologiile care schimbă modul în care se practică agricultura în regiune și la nivel global și cât de mult interes există din partea investitorilor în ceea ce privește startup-urile agrotech și tehnologiile agricole.

Accesul la eveniment este gratuit, în baza completării unui formular de înregistrare disponibil online aici: https://www.123contactform.com/form-2617905/.

Octavian Chihaia, Stefan Stanescu și Cezar Nourescu – invitații evenimentului
Octavian Chihaia este Regional Business Director Monsanto în regiunea Europei Centrale și de Est și va vorbi despre poziționarea României la nivel de regiune din perspectiva tehnologiilor agricole, cât de mult potențial avem pentru a deveni un jucător important în acest domeniu și ce tehnologii sunt folosite în fermele din România. În plus, acesta va vorbi și despre interesul marilor companii agricole de a inova industria agriculturii prin colaborarea cu startup-uri care dezvoltă produse si servicii agrotech.
Ștefan Stănescu este cofondatorul AgriSo Romania și va detalia experiența construirii unei tehnologii agricole, precum și oportunitățile pe care domeniul agricol le oferă antreprenorilor care vor să inoveze în această industrie. AgriSo, compania fondată de Ștefan, este o aplicație mobilă prin care fermierii pot accesa în timp real informații despre mașinile pe care le au în câmp, localizarea, alimentare și productivitate. În plus, aplicația se conectează și la sistemul APIA (Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură) și oferă un raport anual.

Cel de-al treilea invitat al evenimentului este Cezar Nourescu, fondatorul și CEO-ul SiloMeter, companie ce produce un dispozitiv hardware  care, cu ajutorul unor senzori instalați în silozuri, ajută proprietarii acestora să monitorizeze online recolta printr-un sistem automatizat. Cezar va vorbi despre cum a reușit să dezvolte produsul, cât de dificil a fost să îl vândă fermierilor și care sunt nevoile antreprenorilor care construiesc afaceri în agricultură folosind tehnologia.

Alături de ceilalți invitați va mai fi prezent și Președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru care, împreună cu Alexandru Spinciu din partea Spicons Impex, vor discuta despre avantajele și beneficiile agriculturii de înaltă precizie, care sunt costurile și limitările acestor practici și ce oportunități de dezvoltare există în sectorul tehnologiilor agricole.

Cine poate participa la eveniment

Evenimentul este deschis tuturor profesioniștilor și antreprenorilor care vor să afle mai mult despre tehnologiile care impactează agricultura și care sunt oportunitățile din acest domeniu. Participarea este gratuită, iar înregistrarea se face online prin completarea formularului disponibil aici: https://www.123contactform.com/form-2617905/.

Mai multe detalii despre eveniment și actualizări constante sunt disponibile aici: https://www.123contactform.com/form-2617905/.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.