Poet, prozator, jurnalist, Mihai Eminescu rămâne în conștiința colectivă drept o personalitate complexă și creatoare fără pereche. Ziua de 15 ianuarie este dedicată aducerii unui omagiu poetului național. Acesta s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Botoșani, fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai lui Gheorghe şi ai Ralucăi Eminovici. Îşi schimbă numele în Eminescu, la propunerea lui Iosif Vulcan, directorul revistei „Familia”. Anul acesta se împlinesc 166 de ani de la nașterea sa. La Slobozia, în parcul Mihai Eminescu, zeci de elevi și preșcolari au ajuns la statuia poetului pentru a-l omagia prin recitări de poezii sau prin cântece care reflectă imensul potențial creator al acestuia.
Reflecții asupra gândirii poetice eminesciene au fost aduse în prim-plan de autoritățile locale, promotoare ale valorilor perene culturale. Primarul Municipiului Slobozia le-a vorbit tinerilor și celor mici despre importanța covârșitoare a operei lui Eminescu și i-a încurajat să îl citească pe marele poet.
Elevii Liceului de Arte ”Ionel Perlea” din Slobozia i-au invitat pe cei prezenți să asculte unele dintre cele mai frumoase melodii pe versurile lui Mihai Eminescu.
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” nu s-au lăsat mai prejos și au arătat că știu la perfecție poeziile celui mai mare poet.
Acțiunea s-a finalizat cu depuneri de flori la Statuia lui Mihai Eminescu.
15 Ianuarie nu semnifică doar ziua în care îl celebrăm pe Mihai Eminescu. Aceasta dată a fost stabilită ca fiind Ziua Culturii Naționale, un moment special în care fiecare dintre noi se reunește în jurul valorilor naționale, dar și un moment de reflecție asupra culturii române.
0 comments