Ședința festivă a Consiliului Local Fetești

Consilierii locali ai municipiului Fetești au fost convocați în cadrul ședinței festive de final de an. Atmosfera de sărbătoare a fost redată de copiii de la unitățile școlare din municipiu, care au pus în scenă la Galeriile de Artă Lumina un program artistic inedit. Au cântat colinde, au recitat poezii, acompaniați de profesorul îndrumător. 15 familii care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite în cadrul ședinței festive. Ca o dovadă a respectului și aprecierii de care se bucură, cuplurile au fost premiate de primarul Municipiului Fetești.
Ordinea de zi a ședinței a cuprins 9 proiecte de hotărâre, printre care cel privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Fetești pentru anul 2016, aprobarea execuţiei bugetului local pe trimestrul IV 2015, proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale sau aprobarea tarifelor practicate de Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat Feteşti pentru serviciile prestate în anul 2016.
Ordinea de zi a ședinței festive a Consiliului Local Fetești a fost suplimentată cu alte șapte proiecte de hotărâre.
Consilierii locali ai municipiului Fetești se vor întruni în ședință ordinară în luna ianuarie a anului 2016.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.