Delicii culinare la festivalul ”La Casa Tudorii”

IMG_20151010_123653Preparate tradiţionale, reţete vechi de secole, decor rustic, bucătari desăvârşiţi … au fost ingredientele de bază ale celei de-a cincea ediţii a festivalului-concurs de tradiţie culinară ialomiţeană „La Casa Tudorii”. Evenimentul a fost găzduit de baza de cercetare şi expunere muzeală Oraşul de Floci din comuna Giurgeni. Locul poartă o încărcătură istorică aparte, fiind orașul în care în anul 1558 s-a născut domnitorul Mihai Viteazul. Mama voievodului român a fost  Tudora. Pentru a cinsti istoria şi a menţine vii tradiţiile, autorităţile judeţene organizează an de an concursul culinar “La Casa Tudorii”.

Bunătăți pe alese

Festivalul-concurs de tradiţie culinară ”La Casa Tudorii” a reunit în acest an 300 de participanţi. Cele peste 70 de echipaje înscrise în concurs au încercat să impresioneze degustătorii, dar mai ales juriul cu bucate dintre cele mai alese. Mâncăruri calde, antreuri, preparate de cofetărie sau patiserie, conservate şi semiconservate şi-au făcut loc pe mesele decorate cu elemente tradiţionale, specifice judeţului nostru.
IMG_20151010_114124La 60 de ani, doamna Mariana Gorgan din comuna Săveni a făcut deja o pasiune pentru gastronomie. Este o maestră a reţetelor cu murături, iar participarea la competiţii culinare reprezintă şi o provocare. Anul acesta a vrut să impresioneze cu produse personalizate: “Am venit cu produse de toamnă, cu murături, avem şi preparate calde, de peşte. Am personalizat preparatele pentru ca atunci când vine clientul să îi sară în ochi un produs, acesta să fie vizibil, atractiv”, a declarat participanta.
Festivalul culinar îmbină experienţa bucătarilor profesionişti cu originalitatea şi inovaţia tinerilor care îşi fac debutul în tainele gastronomiei. Printre participanţi s-au numărat şi elevii școlilor și liceelor tehnologice din judeţ care au propus vizitatorilor dulciuri de la torturi, eclere, negrese cu nucă până la plăcinte şi dulceţuri. Alături de copii s-au aflat şi autorităţile locale: “Am participat cu trei standuri: Liceul Teoretic “Paul Georgescu”, Liceul Tehnologic Ţăndărei şi din partea comunităţii din Ţăndărei – standul intitulat “Tradafirul Ţăndăreanca”. Participăm cu produse tradiţionale, încercăm să îmbinăm tradiţia cu modernitatea. Fenomenul cultural trebuie să existe întotdeauna. Faptul că s-a acordat atenţie acestui oraş în decursul timpului, acest festival nu face decât să ne aducă aminte de ceea ce înseamnă istorie locală”, a precizat Cristian Roman, primarul oraşului Ţăndărei.

Grâuşorul şi Veteranele – reîntoarcere la bucatele bunicii

IMG_20151010_121554Echipajul din Luciu, comuna Gura Ialomiţei a adus la Casa Tudorii bucatele pregătite după reţetele bunicii. Mirosul scovergilor, al plăcintei de lubeniţă, al turtelor şi biscuiţilor îţi aduce aminte de bucătăria de casă, de ingredientele naturale şi de mâncărurile făcute cu suflet: „Grâuşorul este echipa formată din fetele tinere între 30 şi 50 de ani, iar veteranele, echipa formată din femeile în vârstă, între 70 şi 87 de ani. Am venit cu puricei, chiroşti, azimă, turte, cu colarezi, turtoi, pâine de casă, mâncărurile de bază pe care le făceau femeile cu ani în urmă, bunicile noastre”, a declarat una dintre reprezentantele grupului de la Luciu. Veterana echipajului ne-a împărtăşit că bucătaria deja nu mai are secrete, deoarece pregătește şi mancăruri după reţete vechi, dar le cunoște şi pe cele nou apărute: „Mai sănătoase erau cele de atunci decât cele de acum pentru că am ajuns să mâncăm numai chimicale. Atunci era ecologic şi eram sănătoşi. Ne duceam acasă la bunici şi mâncam turtoi, nu erau prăjituri ca acum şi pandişpan. Mamaia făcea turtoi într-o tavă, înfăşurat în prosop. Eram 15 nepoţi şi îl împărţea fiecăruia în mod egal”.

Diversitate culturală

IMG_20151010_123601Diversitate culinară şi culturală … a fost elementul central al festivalului-concurs de tradiţie culinară „La Casa Tudorii”. Comunitatea de lipoveni din localitatea Borduşani şi cea aromână au propus iubitorilor de mâncăruri fine bucate inedite, realizate după reţete transmise din generaţie în generaţie: „Am venit la festival cu preparate specifice ruşilor lipoveni cum sunt lapşa care este o supă cu cocă fiartă şi cu pui, budinca de orez, colţunaşi cu vişine, preparate din peşte”, a declarat Maxim Alexandru, reprezentantul comunităţii lipovene.

Ediţie de succes

Organizat de Consiliul Judeţean Ialomiţa, festivalul-concurs de tradiţie culinară ialomiţeană, „La Casa Tudorii”, se înscrie în programul „Ialomiţa, dintotdeauna pentru totdeauna”, conceput pentru promovarea valorilor de pe aceste meleaguri, în cadrul cărora bucătăria ialomițeană se dovedește cu adevărat specială. Reprezentanții administrației publice locale și județene, ai Ministerului Culturii, ai Parlamentului, participanți la acest eveniment au apreciat numărul mare de concurenți și vizitatori și își propun ca acest festival să aibă continuitate și un plus de valoare la fiecare ediție.

IMG_20151010_111717  IMG_20151010_115316IMG_20151010_122132IMG_20151010_115518

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.