Timp de trei zile, Slobozia s-a aflat sub imperiul muzicii, dansului, cântecului și portului popular, concertelor în aer liber! Ediția a XIX-a a Zilelor Municipiului Slobozia a fost gândită de autoritățile locale în cele mai mici detalii. Acestea au au pregătit acțiuni pentru toate gusturile, dar și pentru orice vârstă. Deschiderea oficială a fost marcată prin parada ansamblurilor folclorice din Polonia, Turcia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria.
În deschiderea spectacolului susținut de ansamblurile folclorice participante la Festivalul Internațional ”Floare de pe Bărăgan”, autoritățile au adresat mesaje de bun venit reprezentanților țărilor participante și au făcut schimb de daruri.
A doua seară a Zilelor Municipiului Slobozia a fost dedicată artiștilor locali.
Anna Lesko a oferit publicului din Slobozia un show incendiar.
Tradiționalul concurs de Miss a oferit șansa a 9 tinere să demonstreze juriului că pe lângă frumusețe au și alte calități care le pun în valoare. La finalul probelor, titlul de Miss Slobozia 2019 a mers către Zlotea Elena Giorgiana.
O seară încărcată de romantism a fost oferită de membrii trupei Direcția 5.
0 comments