VIDEO: Zilele Mun. Slobozia, una dintre cele mai reușite ediții


Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Slobozia a fost în măsură să satisfacă toate gusturile în materie de cultură, sport și divertisment ale cetățenilor care, de altfel, au răspuns în număr foarte mare la invitația adresată de Primăria și Consiliul Local Slobozia. Pentru iubitorii spectacolelor de muzică ușoară și populară, autoritățile locale au pregătit trei zile de distracție, în care pe scena în aer liber din zona bazinului olimpic au urcat zeci de artiști, locali și invitați speciali, a căror prestație a încântat publicul. Vineri a fost seara dedicată folclorului. Evenimentul a debutat cu tradiționala paradă, iar soliști și ansambluri folclorice din Sudiți, Săveni și Doina Bărăganului au evoluat pe scenă.
Invitații speciali au fost Irina Loghin și Nemuritorii.
Cea mai cunoscută trupă de hip-hop din România, BUG MAFIA a strâns sute de fani la Slobozia. Cele mai în vogă piese ale formației au fost fredonate în cor de slobozeni. Atmosfera a fost incendiară.
În ultima seară dedicată sărbătorilor municipiului Slobozia, s-a organizat Concursul de Miss. 13 tinere talentate și frumoase s-au luptat pentru râvnitul titlu. Miss Slobozia 2018 este Nica Mădălina Mariana.
Autoritățile și-au propus ca ediția de majorat a zilelor Mun. Slobozia să fie una dintre cele mai reușite ediții.
Bucuria unei astfel de sărbători a fost întregită și de un spectaculos foc de artificii care a luminat cerul, la finalul concertului de sâmbătă seara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *