Elevii de la profilul economic de la Liceul Tehnologic ”Alexandru Ioan Cuza” din Slobozia au fost implicați într-o acțiune menită să le dezvolte capacitatea de a înțelege și utiliza principalele concepte legate de fiscalitate. Manifestarea a fost găzduită de CECCAR Filiala Ialomița, iar dezbaterile s-au purtat pe marginea temei: ”Autonomia financiară a comunităților locale. Contribuția fondurilor europene la dezvoltare economică locală”. Elevii au pregătite referate despre importanța accesării fondurile structurale și de coeziune. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, grupurilor de acțiune locală și ai mediului de afaceri.
Comuna Valea Ciorii are în implementare un proiect de anvergură, realizat cu fonduri europene, în sumă de 5 milioane de euro. Primarul comunei Valea Ciorii le-a prezentat elevilor avantajele fondurilor externe în realizarea investițiilor. De la crearea unei infrastructuri de transport viabile și până la calificarea forței de muncă la standarde comparabile cu ale altor state membre, toate acestea pot fi realizate prin intermediul fondurilor europene.
Absorbția și folosirea fondurilor europene reprezintă o prioritate pentru autoritățile locale din Municipiul Slobozia. Dezvoltarea unui transport modern, eficient și accesibil în reședința de județ este unul dintre proiectele depuse în cadrul finanțărilor europene.
Concluziile simpozionului pe teme de fiscalitate au fost acelea că fondurile structurale sunt acordate pentru ca un stat membru să atingă un nivel minim de dezvoltare a infrastructurii în raport cu standardele europene, investițiile țintind către creșterea economică, a locurilor de muncă și la dezvoltarea regiunilor, precum și la înlăturarea slăbiciunilor structurale atât la nivelul regiunilor mai puțin dezvoltate, cât și în centrele urbane.
La finalul evenimentului, participanții au primit diplome din partea elevilor.
0 comments