VIDEO: Sfaturi utile pentru seniorii Centrului Comunitar al Persoanelor Vârstnice din Slobozia


Un om informat poate preveni o problemă! Seniorii de la Centrul Comunitar al Persoanelor Vârstnice din Slobozia au primit sfaturi practice de la reprezentații poliției municipale și locale, inspectoratului pentru situații de urgență și ai jandarmeriei, în cadrul unei acțiuni care a vizat siguranța civică și rezolvarea problemelor cu impact direct asupra vieții sociale. Reprezentanții MAI le-au vorbit vârstnicilor despre cum pot preveni faptele de înșelăciune, cunoscut fiind că bătrânii sunt o categorie vulnerabilă și pot deveni țintele infractorilor, dar și despre principalele măsuri de prevenire a incendiilor.
Pentru că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, oamenii legii i-au sfătuit pe vârstnici să fie atenți la furturi.
La eveniment au participat și autoritățile locale care și-au manifestat permanent deschiderea față de problemele vârstnicilor. Mai mult, de luna viitoare, se va inaugura o aplicație prin care sesizările cetățenilor vor fi preluate mult mai repede și se vor găsi soluții rapide și eficiente.
Autoritățile locale le-au vorbit seniorilor și despre investițiile edilitare în derulare.
Cunoașterea în rândul populației a diferitelor tipuri de riscuri, a măsurilor de prevenire a acestora, precum și a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor reprezintă o prioritate pentru autorități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *