VIDEO: Ședința ordinară a Consiliului Județean Ialomița – august 2021


18 proiecte de hotărâre au fost supuse aprobării plenului Consiliului Județean Ialomița. Ședința ordinară a lunii august a cuprins pe ordinea de proiectele de hotărâre privind aprobarea rectificării repartizării pe bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe anul 2021, acordarea stimulentelor financiare elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare în cadrul programului ”Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2020-2021”, aprobarea fuzionării prin absorbție a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO VEST CODRII VLĂSIEI de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009”.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița, administratorul public al județului Ialomița a prezentat consilierilor județeni acordul de parteneriat al Consiliului Județean Ialomița cu RAJA SA Constanța pentru actualizarea Master Planului de apă și apă uzată, document strategic prin care se pot atrage fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare la nivelul județului Ialomița.
Următoarea ședință ordinară a Consiliului Județean Ialomița va avea loc în luna septembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *