VIDEO: Primarul Mun. Slobozia, Adrian Mocioniu, invitat în calitate de speaker la dezbaterea „Pactul PES pentru tineri”


Primarul Municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu a fost invitat la dezbaterea prilejuită de lansarea Pactului pentru Tineri alături de activiștii Partidului Socialiștilor Europeni și Partidului Social Democrat din toată țara. Evenimentul a fost găzduit de Palatul Parlamentului și a avut ca scop găsirea unor soluții pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor și încurajarea antreprenoriatului. Primarul Municipiului Slobozia a discutat despre potențialul agricol al județului care poate fi valorificat, iar astfel tinerii pot fi implicați în afaceri în acest domeniu. În acest mod, poate fi stopată migrația acestora în afara granițelor țării.
Conform datelor statistice, șomajul în rândul tinerilor din România este de 24% în cazul celor cu vârste cuprinse între 24-25 ani. Cei prezenți la dezbatere au reiterat că dezvoltarea unor cooperative în zona de sud a țării ar fi chiar o soluție pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor.
O altă posibilitate ce trebuie fructificată o reprezintă învățământul dual: crearea unor școli profesionale în fiecare județ și a unor licee de antreprenoriat.
La eveniment a participat și Sergei Stanishev, președintele PES care a discutat despre adoptarea unor modele de bune practici pentru dezvoltarea componentei de integrare pe piața muncii.
Concluzia discuției organizate la Palatul Parlamentului a aparținut primarului Municipiului Slobozia: PSD este singura forţă politică ce propune un program pentru tineri care îi poate determina pe aceştia să îndrăznească să creadă în România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *