Elevii din Slobozia, dar şi din localităţile din mediul rural au primit tablete pentru a-şi desfăşura în bune condiţii orele online. Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa a început distribuirea echipamentelor achiziţionate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Programul „Şcoala de Acasă”. Copiii care nu au avut dispozitive pentru a face cursurile online au transmis cererile către unităţile de învăţământ. La Liceul de Artă Slobozia, au fost distribuite 505 tablete. Pe lângă aceste echipamente moderne, autorităţile locale din Slobozia vor sprijini directorii unităţilor de învăţământ să acceseze proiecte europene pentru dotarea şcolilor cu aceste dispozitive şi alte echipamente didactice.
La Liceul Tehnologic „Înălţarea Domnului” din Slobozia au fost cereri pentru 268 de tablete.
Pentru copii şi părinţi, aceste echipamente sunt extrem de utile. Copiii susţineau orele online cu mari dificultăţi, folosind telefoanele proprii sau ale părinţilor.
La fel de multă nevoie de tablete au avut şi copiii din mediul rural. Şcoala Gimnazială „Ionel Perlea” din Ograda a primit 130 de tablete. În acest fel,toți elevii din școlile ialomiţene vor putea lua parte la predarea la distanță cu ajutorul instrumentelor și resurselor moderne.
Județului Ialomiţa i-au fost alocate de către Ministerul Educaţiei, în total, 3300 de tablete. Alte 183 de tablete au fost achiziţionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa.
0 comments