VIDEO: Patru noi contracte de finanțare au fost semnate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală 2020


Consiliul Județean Ialomița continuă finanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală 2020! Au fost semnate patru noi contracte cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din Mărculești, Miloșești, Gheorghe Lazăr și Drăgoești. Aceste primării au depus proiecte care presupun implementarea unor sisteme de supraveghere video și modernizarea iluminatului stradal. Valoarea totală a contractelor de finanțare semnate este de 1 196 605, 50 lei.
Pentru autoritățile locale ce au accesat fondurile puse la dispoziție de Consiliul Județean Ialomița prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, realizarea acestor proiecte reprezintă o alternativă viabilă, mai ales că bugetul local nu poate suporta integral proiecte din diferite domenii de activitate.
La acest moment au fost depuse 37 de proiecte în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală 2020. Valoarea lor depășește bugetul alocat acestui program, semn că autoritățile locale au fost interesate să depună un număr foarte mare de proiecte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *