Atenție unde vă rezervați vacanțele! Sute de turiști au fost păcăliți de o agenție de turism din Slobozia care le-a vândut în loc de vacanțe, iluzii! După ce au plătit în avans, clienții au fost anunțați de companie printr-un e-mail că se află în imposibilitatea de a mai onora angajamentele asumate pentru că a intrat în insolvență. Oamenii spun că sunt slabe șanse să își mai recupereze banii, deoarece polița de insolvabilitate nu acoperă sumele plătite pentru vacanță.
Pentru că și-au cerut drepturile, oamenii sunt amenințați prin mesaje cu dosare penale pentru simplul fapt că au făcut public mecanismul de înșelăciune.
Unii dintre clienți au făcut sesizări și către Oficiul de Protecție a Consumatorilor Ialomița, iar alții si-au desemnat avocați pentru a declanșa plângeri la poliție și parchet.
Reprezentanții agenției de turism au fost contactați pentru un punct de vedere, însă nu răspund la telefon.
0 comments