VIDEO Misiune îndeplinită cu succes: doi jandarmi din Ialomița s-au întors din Afganistan


Și-au servit țara cu abnegație și curaj în misiunea ce le-a fost încredințată! Lt. col. Rusen Monica și plt. Ștefan Petre, ambii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, au făcut parte din contingentul care a executat misiuni în Afganistan. ”Resolute Support” marchează o nouă misiune internațională pentru Jandarmeria Română şi are o durată de șapte luni. Misiunea a vizat instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate şi instituţiilor afgane. Lt. col. Rusen Monica a realizat un mentorat pe linia de planificare bugetară, iar plt. Petre Ștefan s-a aflat în echipa de securitate. Militarii ialomițeni au fost lăudați pentru nivelul lor de instruire de partenerii externi.
Cei doi bravi militari și-au demonstrat curajul în timpul misiunii militare, care le-a testat rezistența fizică și psihică, la cel mai înalt nivel. Cei doi jandarmi ialomițeni au avut de înfruntat o zonă ostilă, cu multe pericole.
Participarea jandarmilor ialomițeni în context internațional la misiunea sub egida NATO în Afganistan a reprezentat nu numai o provocare, dar le-a și schimbat sensul vieții.
Noua misiune internațională NATO pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița evidențiază o buna pregătire profesională și o abnegație de neclintit în consolidarea carierei profesionale a jandarmilor. Cei doi jandarmi care s-au întors din misiunea din Afganistan reprezintă un adevărat exemplu de voință, dăruire și curaj. În ochii lor se citește mândria de a fi militar, de a-ți sluji țara sub culorile drapelului național, oriunde și oricând este nevoie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *