Mircea Dinescu a lansat la Fetești volumul de poezii ”Scaunul cu trei picioare”. Cartea este un apel pentru reîntoarcerea la tradiții, ”e un soi de elogiu al simplității și o întoarcere la simplitate, la tehnica țăranului român, cea a scaunului cu trei picioare”, după cum declara Mircea Dinescu. Autorul cărții a recitat în fața publicului numeros câteva poezii precum ”1 Mai”, ”Cimitir cu fustă verde” sau ”Ultimul ceai”. La eveniment au participat membrii Cenaclului Cultural Artistic ”Lumina”, ai Asociației Naționale a Militarilor în Rezervă și în Retragere – filiala Fetești, elevi, profesori, precum și numeroși cetățeni, iubitori de cultură.
Lansarea de carte a fost urmată de o sesiune de autografe.
Mircea Dinescu s-a născut în anul 1950, în Slobozia. A debutat cu poezie în anul în 1967, în revista Luceafărul. Talentul său literar a fost remarcat de numeroși critici și a fost încununat cu numeroase premii literare.
0 comments