VIDEO: În Ialomița s-a discutat viitorul asistenței sociale


Rolul asistenței sociale pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoane, creșterea numărului de asistenți sociali, serviciile de asistență socială au fost prezentate în cadrul unui eveniment care face parte din campania națională a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, ”Toată țara în picioare pentru asistența socială”. Evenimentul a fost organizat și în județul Ialomița și a beneficiat de prezența asistenților sociali, a oficialităților județene sau altor reprezentanți ai societății civile.
Statisticile arată că 33 % din copiii României trăiesc în familii care suferă de privare materială severă, iar 4,8 milioane de cetățeni sunt afectați de sărăcie, motiv pentru care asistența socială trebuie să devină o prioritate.
Pentru Consiliul Județean Ialomița, asistența socială este un domeniu important. Numai în acest an, investițiile în acest sector se ridică la suma de 20 de miliarde de lei.
În acest moment se resimte necesitatea creșterii numărului de asistenți sociali.
La fel de importante sunt și serviciile suport pentru beneficiari.
Evenimentul ”Ialomița se ridică în picioare pentru asistența socială” a coincis cu împlinirea în această lună a 20 de ani de la înființarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. În cadrul acestei acțiuni, a fost organizat și un târg al serviciilor sociale din județul Ialomița.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.