Guvernul României își dorește să finanțeze 10.000 de noi afaceri pe an prin programul România Start-up Nation. În contextul în care în ultimii ani, mediul de afaceri s-a aflat într-o zonă de incertitudine, programul are ca obiective stimularea înființării de întreprinderi mici și mijlocii, precum și stoparea migrației tinerei generații spre Uniunea Europeană și astfel încurajarea tinerilor să își deschidă o afacere în țară. De altfel, reprezentanții Guvernului iau în considerare includerea cursurilor de antreprenoriat la nivelul unităților de învățământ superior și înființarea primului liceu de antreprenoriat din România. Programul va finanța toate zonele din România, inclusiv mediul rural. Programul a fost prezentat la Slobozia de reprezentanți ai Guvernului și Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat la inițiativa Consiliului Județean Ialomița.
Pentru cei care vor să își deschidă o afacere, statul român va oferi până la 200.000 de lei nerambursabili. Bugetul alocat acestui program este de aproximativ 480 de milioane de euro anual. Pentru a deveni eligibili în acest program trebuie îndeplinite câteva condiții.
Cel mai important aspect al programului România Start-up Nation este acela că beneficiarul are o contribuție zero la inițierea unei afaceri. În funcție de planul de afaceri ales, banii pot fi utilizați pentru achiziția de echipamente, închirieri de imobile, iar pentru primele șase luni de la deschiderea afacerii, statul asigură salariile agentului economic respectiv.
Programul introduce în sfera cheltuielilor eligibile și plata TVA-ului nedeductibil. De asemenea, pentru cei care doresc să apeleze la un consultant pentru întocmirea proiectului, este important de știut că și consultanții pot primi până la 8.000 de lei pe fiecare plan de afaceri, aceasta fiind tot o cheltuială eligibilă.
La dezbaterea privind programul Start-up Nation a luat parte și deputatul Andrei Pop, care a subliniat importanța formării profesionale în sfera de business.
Proiectele se depun online și offline. Programul România Start-Up Nation va fi lansat pe 1 mai. Statul estimează crearea a minimum 20.000 de noi locuri de muncă anual în cadrul celor 10.000 de întreprinderi nou înființate care vor trebui sa angajeze minimum 2 salariați cu contract de munca pe durată nedeterminată și să-i mențină în activitate cel puțin 3 ani.
0 comments