Energie, viteză decizională, forță, îndemânare … sunt elementele care au descris cel mai bine duelurile celor mai buni sportivi pe planșele de scrimă în cadrul Concursului internațional de scrimă – Memorialul ”Nicolae Mihăilescu”. Slobozia a găzduit a 11 -a ediție a acestei competiții care a adunat la start peste 240 de sportivi de la peste 16 cluburi din țară și patru cluburi din Germania, Bulgaria, Turcia și China. Organizatorii au vrut să ducă un omagiu celui care a fost Nicolae Mihăilescu, mentorul mai multor generații de sportivi și celui care a pus bazele școlii de scrimă ialomițene. Scrima este un sport de onoare, respect și curaj, dar este în special o luptă care te educă. De la cei mai mici până la cei mai mari, timp de două zile, campionii armelor albe, așa cum mai este denumită scrima, și-au arătat priceperea, talentul și pasiunea pentru acest sport.
Școala ialomițeană de scrimă a produs sportivi de mare valoare care au făcut cinste României atât în țară, cât și în afara granițelor țării.
Antrenorul echipei Germaniei, participantă la Memorialul ”Nicolae Mihăilescu”, este de origine român și apreciază că turneul internațional de la Slobozia este organizat la un nivel înalt.
Cei mai buni sportivi au primit din partea organizatorilor diplome, medalii, trofee și echipamente sportive.
0 comments