Artă, disciplină, sacrificii, muncă și performanță … sunt atribute ce definesc o disciplină complexă precum karate. Sportivii de la Clubul Victoria din orașul Țăndărei câştigă premii după premii, urmându-şi pasiunea pentru acest sport cu multe sacrificii. Aceștia și-au inclus în palmares patru medalii de campioni europeni și una de vicecampion european.
Antrenamentele încep seara la ora 19. Totul este foarte bine organizat, iar în centrul sportivilor se află sensei Cosmina Gavrilă. Are 32 de ani și face karate de la vârsta de 4 ani. Pasiunea pentru această disciplină a transmis-o celor 30 de copii pe care îi antrenează de trei ori pe săptămână. Sportivii își păstrează titlul de campioni naționali de patru ani, iar cinci dintre ei sunt campioni și vicecampioni europeni. În sala de sport se antrenează copii începând de la vârsta de 4 ani. Toți învață tehnicile de bază în karate pentru a deveni mai târziu campioni.
Deși un karate-ka este capabil să lupte, antrenamentele îl învață cum să evite situațiile ostile și provocările. Andreea, Carmen, Carina și Diana au devenit campioane și vicecampioane europene și își doresc deja o carieră în acest sport.
Nu numai cei mari, dar și cei mici sunt pasionați de acest sport. La vârste mici, de 6 respectiv 8 ani, karatiștii din imagine au învățat deja tehnici de karate și sunt convinși că acest sport îi va ajuta în viață.
Campionii la karate sunt sprijiniți și de autoritățile locale din Țăndărei.
Karate îi ajută pe copii să își dezvolte calitățile motrice, capacitatea de concentrare și atenție, să capete încredere și respect de sine. Karatiștii de la Clubul Sportiv Victoria Țăndărei își doresc să bată toate recordurile și să ducă mai departe numele orașului din care provin.
0 comments