Primăria Comunei Perieți a achiziționat un buldoexcavator prin fonduri de la Consiliul Județean Ialomița în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală! Achiziția va ajuta autoritatea locală să economisească bani de la buget, prin faptul că nu va mai fi nevoită să închirieze un astfel de utilaj. Utilajul are multiple întrebuințări: poate fi folosit în activități de intervenție în situații de urgență, pentru deszăpezire, evacuarea pământului și a pietrișului rezultat după ploi puternice/inundații, deblocarea drumurilor publice sau pentru platformele de gunoi, decolmatare și profilare șanțuri de pământ, lucrări de întreținere la acostamentele drumurilor. Valoarea investiției a fost de 386 000 de lei, din care 300 000 de lei – contribuția Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița.
Pentru autoritățile locale din comuna Perieți, această achiziție era de absolută necesitate în lucrări care vizează infrastructura locală. Sprijinul oferit de Consiliul Județean Ialomița este cu atât mai benefic cu cât acest utilaj nu putea fi achiziționat exclusiv cu bani de la bugetul local al comunei Perieți.
Până la acest moment, au fost depuse 60 de cereri de finanțare în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, cele mai multe pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
0 comments