Lucrările pentru obiectivul de investiții ”Restaurarea și conservarea bisericii de lemn ”Sfântul Nicolae” din municipiul Slobozia au ajuns la final. Lăcașul de cult reprezintă un monument istoric reprezentativ pentru județul Ialomița, fiind ctitorit de familia Târcă în anul 1737, iar din anul 2000, biserica a fost strămutată de la Poiana la Slobozia lângă Muzeul Național al Agriculturii. Prin această investiție, se urmărește valorificarea patrimoniului cultural și religios al județului, transformarea lăcașului de cult într-un punct relevant de atracție culturală și turistică. Lucrările au vizat restaurarea și conservarea acoperișului și a structurii de rezistență a acestuia, a pereților, întreținerea celor 27 de icoane, lucrări de amenajare peisagistică.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Autoritățile au vizitat la finalul evenimentului și Casa Maramureșeană aflată în incinta Muzeului Național al Agriculturii.
0 comments