PSD Ialomița: Secetă extremă în Ialomița – Autoritățile trebuie să reacționeze imediat!

PSD Ialomița solicită de urgență Instituției Prefectului Ialomița să emită ordinul pentru constituirea Comisiei de Specialitate în Domeniul Agricol, pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase.
Seceta extremă care se manifestă de ceva timp a compromis suprafețe foarte mari de grâu, orz și rapiță, iar insămânțările de primăvară sunt puse sub semnul întrebării în județul nostru.
Considerăm că s-a întârziat nepermis de mult de către reprezentanții Guvernului în teritoriu în ceea ce privește inițierea demersurilor legate de constatarea pierderilor cauzate de secetă, și centralizarea acestora în vederea adoptării măsurilor care să permită asigurarea resurselor de hrană pentru populație în anul 2020.
Fermierii de dimensiune mică și mare sunt afectați deopotrivă de aceste fenomene meteorologice, iar lipsa de acțiune imediată a autorităților va conduce la afectarea activității economice și punerea în pericol a locurilor de munca direct asociate cu agricultura, dar și a celor conexe – servicii, transporturi, comerț. Economia întregului județ va avea de suferit dacă această ramură a agriculturii este ignorată.
Cadrul legislativ existent nu este perfect dar oferă o bază pentru o primă reacție. Prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență și Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 sunt aplicabile în această situație.
Doamna Prefect Tonița MANEA, acționați acum!

Pentru PSD Ialomița,
Președinte Marian PAVEL
Președinte Executiv Stefan MUȘOIU
Vice-Președinte Alexandru POTOR

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.