Percheziții în această dimineață la Primăria Municipiului Slobozia! Anchetatorii au descins la sediul instituției și la domiciliile primarului, viceprimarului, secretarului și șefului Serviciului Urbanism în căutarea unor înscrisuri oficiale privind acordarea unei documentații de construire a unei autogări la intrare în Municipiul Slobozia.
Persoanele vizate sunt acuzate de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Acestea sunt bănuite că, în cursul anilor 2011 şi 2014, ar fi eliberat două autorizaţii de construire a unui imobil, clădirea urmând să beneficieze de un regim de înălţime D+P+2E+M, cea de-a doua autorizaţie fiind eliberată fără derularea procedurilor necesare de autorizare şi nefiind identificată până în prezent în arhiva instituţiei deşi i s-ar fi alocat un număr de înregistrare electronic.
Totodată verificările sunt efectuate şi sub aspectul legalităţii modului în care au fost eliberate mai multe autorizaţii de construire pentru spaţii comerciale ridicate pe raza municipiului Slobozia.
Anchetatorii au verificat birourile primarului, viceprimarului și șefului Serviciului Urbanism pentru a căuta documentația celei de-a doua autorizații, dispărute din arhiva instituției. Aceștia au ridicat un laptop din biroul viceprimarului și alte documente. Marian Cornel, șeful Serviciului Urbanism a fost ridicat și dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia pentru a da o probă de semnătură.
Primarul Municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, a afirmat la finalul perchezițiilor că nu are nicio calitate în acest dosar, întrucât documentația de autorizare a fost semnată de șeful Serviciului Urbanism și că nu își explică modul în care aceasta a dispărut din arhiva instituției.
0 comments