Mișcarea este importantă pentru sănătate! Iar cetățenii au înțeles că stilul de viață sănătos nu poate fi decât benefic! Tineri și vârstnici deopotrivă au venit în număr mare în Parcul Tineretului din municipiul Slobozia pentru a participa la un program sportiv organizat de Primăria Municipiului Slobozia împreună cu Serviciul Public de Asistență Socială și Centrul Comunitar al Persoanelor Vârstnice cu prilejul zilei Mondiale a Mișcării pentru Sănătate. Autoritățile locale sprijină fenomenul sportiv și cu ocazia acestui eveniment i-a îndemnat pe copii să practice sport pentru a se dezvolta armonios.
Copiii de la grădinițele din municipiu au dansat și au arătat că pe lângă a fi talentați, se gândesc și la sănătatea lor. Publicul i-a încurajat prin multe aplauze.
Printre participanții la eveniment s-au numărat și sportivii de parkour. Practicanții acestei discipline includ în antrenamentul lor elemente din spațiul cotidian cum ar fi balustrade, copaci, clădiri și își adaptează mișcarea la orice obstacol din calea lor.
Organizarea evenimentului a fost apreciată de toți cei prezenți.
Ziua Mondială a Mișcării pentru Sănătate a pus întreg municipiul în mișcare, iar participanții au plecat cu speranța ca autoritățile locale vor continua astfel de acțiuni.
0 comments