VIDEO: Ziua comunei Ciulnița, un eveniment de mare succes


O sărbătoare de neuitat! Așa a fost ediția a XXI-a a Zilei Comunei Ciulnița, o manifestare cu tradiție, în care voia bună, muzica de calitate, premiile acordate cetățenilor au completat tabloul unui eveniment de succes. În acest an, localnicii din Ciulnița au sărbătorit și 468 de ani de atestare documentară a localității. În deschiderea evenimentului, a fost intonat imnul de stat, iar primarul comunei a transmis localnicilor un mesaj de mulțumire pentru încrederea acordată, dar și de angajament pentru dezvoltarea comunei.
Alături de cetățenii din comuna Ciulnița s-au aflat și reprezentanți ai administrației județene și ai Parlamentului European, care și-au afirmat sprijinul pentru susținerea proiectelor de investiții în comunitatea din Ciulnița.
Pe scenă a evoluat ulterior Grupul Folcloric ”Doruri Ciulnițene” cu un recital de excepție.
Artiștii locali au continuat petrecerea. Oamenii s-au prins în horă și s-au distrat.
Ca o dovadă a prețuirii și respectului pe care le poartă cetățenilor, autoritățile au premiat cetățenii care au arătat că sunt buni gospodari, un exemplu de conduită, responsabilitate și hărnicie.
Invitatele speciale ale Zilei Comunei Ciulnița au fost artistele Angela Rusu și Shondy.
Oana Preda și trupa Trygen au invitat cetățenii la joc și muzică bună.
Evenimentul s-a încheiat cu un impresionat foc de artificii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *