Ședința Consiliului Local Slobozia a inclus pe ordinea de zi 32 de proiecte de hotărâre. Cei 21 de consilieri locali au discutat și supus aprobării proiectul de hotărâre privind validarea mandatului de consilier local al domnului Bunea Constatin-Dorel, interzicerea construirii unei noi celule /depozit și/sau extindere celulă/depozit existent pentru depunerea deșeurilor periculoase și industriale toxice, schimbarea de destinație a Punctelor și Centralelor Termice vândute de Municipiul Slobozia, precum și modificarea contractelor de vânzare ale acestora, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Societăţii Comerciale Servicii Publice Slobozia SRL, precum și al Societăţii Comerciale Platforma Industrială IMM Slobozia SRL. Ordinea de zi a fost suplimentată cu alte trei proiecte de hotărâre.
Mai multe discuții au fost purtate pe marginea proiectului privind organizarea Sărbătorilor Municipiului Slobozia în anul 2019.
Consilierii locali au aprobat cu 17 voturi pentru și 4 împotrivă proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Municipiului Slobozia” domnului Mihalcea Adrian Dumitru.
Următoarea ședință a Consiliului Local Slobozia va avea loc în luna iunie.
0 comments