VIDEO: Recepția președintelui Consiliului Județean Ialomița cu prilejul zilei de 1 Decembrie


Ziua Națională a României, un eveniment istoric cu o însemnătate aparte este marcată an de an, în Ialomița, printr-o recepție organizată de președintele Consiliului Județean Ialomița! 1 decembrie 1918 reprezintă data la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România. Pentru a conferi acestui eveniment, însemnătatea cuvenită, președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru a organizat o recepție la care au participat personalități ale județului din diverse domenii de activitate, precum și autorități locale. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat.
Pentru că eroii merită cinstiți pentru sacrificiul și lupta lor pentru libertate și pace, Consiliul Județean Ialomița continuă acțiunea de omagiere a veteranilor de război aflați în viață. Fiecare erou al Ialomiței va primi un premiu simbolic în cuantum de 1500 de lei. La recepția oferită de președintele Consiliului Județean Ialomița, invitații au avut prilejul de a-l întâlni pe un erou în viață, plt. în retragere Șerban Nicolai, în vârstă de 98 de ani, o legendă vie și demnă de respect.
Pe scenă au evoluat renumitul actor Ion Dichiseanu, soprana Mirela Bunoaica, precum și Ansamblul folcloric ”Doina Bărăganului”.
Corala ”Sf. Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia a încântat publicul cu un colaj de cântece deosebit.
Invitata specială a recepției a fost o mare personalitate a folclorului românesc, Sava Negrean Brudașcu. Artista a făcut să vibreze inimile tuturor celor prezenți cu cele mai îndrăgite cântece patriotice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *