Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița își dovedește utilitatea prin adresabilitatea mare a autorităților locale, ce au fost preocupate să obțină finanțare pentru proiecte de interes local. Trei noi proiecte au fost finalizate în comunele Săveni și Sudiți. Comuna Săveni este beneficiara unor fonduri primite pentru modernizarea iluminatului public. În Săveni și satul component, Frățilești au fost montate 238 de lămpi pe led care au prevăzută o sursă dimabilă, ce presupune reducerea consumului energetic cu 30%.
Comuna Sudiți a finalizat două proiecte în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală finanțat de Consiliul Județean Ialomița. Este vorba despre amenajarea unui teren de sport multifuncțional cu o suprafață de 820 de mp și modernizarea străzii Preot Gheorghe Decu, pe o lungime de 453 de mp.
Reprezentanții Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița pregătesc noul ghid de finanțare pe baza consultărilor cu autoritățile locale. Scopul final al acestei entități este îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor județului Ialomița prin implementarea acestor proiecte.
0 comments