Proiecte pentru comunitate! Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița finanțează prin Consiliul Județean Ialomița proiecte cu impact major pentru dezvoltarea comunităților. Un astfel de proiect a fost finalizat în comuna Stelnica. Unitatea administrativ-teritorială a primit finanțare pentru racordarea la sistemul de canalizare menajeră a unui număr de 121 de gospodării individuale. S-au realizat racordări pe străzile Tineretului, Stadionului, Plopilor, Toamnei, Nucilor, Magnolilor și Margaretelor. Aproximativ 330 de locuitori beneficiază de această finanțare.
Și comuna Movila a depus un proiect pentru modernizarea trotuarelor pe șoseaua Fetești-Țăndărei, cu o lungime de 2370 de metri pătrați. Valoarea acestui proiect a fost de 577 788, 37 lei, cu o contribuție semnificativă a Consiliului Local Movila de 377. 788 de lei. Peste 300 de locuitori sunt beneficiari direcți ai acestui proiect și alți 1900 de locuitori, beneficiari indirecți. Pentru reprezentanții administrațiilor locale, finanțarea oferită în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița este de bun augur.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița lucrează în această perioadă la noul ghid de finanțare a proiectelor pentru anul 2020.
0 comments