Fonduri europene pentru dezvoltare! Autoritățile din municipiul Fetești au accesat circa 14 milioane de euro, bani europeni. Un proiect mai mult decât necesar este cel care vizează extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești. Primăria Municipiului Fetești a semnat contractul de execuție pentru realizarea acestui obiectiv în urmă cu un an, iar la acest moment, lucrările sunt avansate. S-a construit un nou corp de clădire ce va permite funcționarea cabinetelor medicale de specialitate în spații conforme, se va achiziționa un computer tomograf și un echipament multi-imagistică multifuncțional … totul pentru a asigura medicilor condiții adecvate de lucru, iar pacienților servicii medicale moderne. Termenul de finalizare al proiectului este luna ianuarie a anului 2021.
Autoritățile locale au făcut demersurile necesare pentru obținerea de fonduri europene și pentru proiectul „Sistem Integrat de Transport Durabil în Municipiul Fetești”, un contract de finanțare în urma căruia comunitatea feteșteană va beneficia de o investiție de aproximativ 11 milioane de euro. Acest proiect prevede: achiziționarea a 12 autobuze electrice de mari dimensiuni și a două de mici dimensiuni, asfaltarea a șapte kilometri de străzi din cartierele Coloniști și Vlașca, amenajarea unei piste pentru bicicliști, construirea unei autobaze, modernizarea a 27 de stații de autobuz și construirea a 17 noi stații, precum și montarea unui sistem de e-tiketing și a unor stații electrice de alimentare.
Fonduri europene au fost obținute și pentru dotarea și reabilitarea unităților școlare din municipiu, precum și pentru construirea unei grădinițe noi în cartierul Dudești.
Autoritățile din Fetești au avut deschiderea și priceperea să folosească acest mecanism de finanțare, cel al fondurilor europene. Odată implementate, aceste proiecte europene vor schimba spectaculos viața cetățenilor din municipiul situat pe malul stâng al brațului Borcea.
0 comments