VIDEO: Primarul Mun. Slobozia scoate la iveală neregulile proiectului de realizare a parcării subterane


Primarul Municipiului Slobozia, Dragoș Soare, a prezentat stadiul de execuție a lucrărilor pentru proiectul privind reabilitarea Pieței Revoluției. Conform expertizei, investiția la parcarea subterană nu se încadrează în normativele de construcție din 2014, ceea ce înseamnă că înainte de a deveni funcțională, parcarea trebuie să parcurgă un amplu program de reabilitare. Un paradox incredibil, pentru că vorbim despre o construcție nouă care nici nu a fost recepționată, dar care necesită deja reabilitare.
Costul total al investiției se ridică la 37 880 889 lei cu TVA, din care valoarea lucrărilor realizare este de 19 530 555 de lei cu TVA. Termenul de finalizare a proiectului a fost depășit cu 2 ani, iar investiția nu se mai poate finaliza din fonduri europene. Soluția propusă de primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, este fie de a conserva acest obiectiv investițional, fie de a găsi surse financiare pentru finalizarea proiectului.
Expertiza tehnică a scos la iveală o serie de neconformități de execuție. Pentru soluționarea lor mai este necesară suma de 14 milioane de lei.
Pe lângă toate aceste greșeli și costuri suplimentare pe care le generează investiția, municipalitatea trebuie să suporte și cheltuiala lunară de 30 000 de lei pentru paza acestui obiectiv.
Dragoș Soare, primarul Municipiului Slobozia a dat asigurări că va trage la răspundere pe toți ce care se fac responsabili de insuccesul acestui proiect.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *