28 de localități participante, 50 de standuri și peste 500 de rețete … acestea au fost ”ingredientele” evenimentului dedicat bucătăriei ialomițene, Festivalul-Concurs de tradiție culinară ”La Casa Tudorii”, găzduit de situl arheologic de la Giurgeni. Aproximativ 2000 de vizitatori au luat cu asalt standurile unde bucătari desăvârșiți și-au expus preparatele, de la fasole cu ciolan, berbecuț la ceaun, mâncare de gutui, prăjituri care mai de care mai alese, conserve, până la preparate inedite precum rața la pământ galben. Unii dintre concurenți s-au aflat la prima participare la acest festival.
Rețete vechi de peste 30 de ani precum colărezi cu apă, bulguri cu coastă au fost readuse în actualitate de reprezentantele echipajului ”Veteranele” din Luciu, cele care au participat la acest festival încă de la înființarea sa.
Anul acesta, Festivalul-Concurs de tradiție culinară ”La Casa Tudorii” a depășit granițele județului prin înscrierea la acest eveniment a unor echipaje din Maramureș, Vrancea sau Brașov.
Festivalul oferă posibilitatea atât comunelor din județ, cât și unităților școlare cu profil industrie alimentară să și demonstreze talentul și creativitatea în prepararea unor mâncăruri tradiționale.
Autoritățile au degustat preparatele oferite de concurenți. Acestea își propun ca prin astfel de evenimente să mențină vii tradițiile, iar interesul pentru acest festival a crescut de la un an la altul atât prin numărul mare al vizitatorilor, cât și prin participarea numeroasă a concurenților la acest eveniment gastronomic.
Pentru punerea în valoare a acestui loc încărcat de istorie, Consiliul Județean Ialomița organizează nu numai astfel de eveniment, dar are în derulare un proiect în valoare de 3,2 milioane de euro pentru reabilitatea sitului arheologic de la Giurgeni.
0 comments