VIDEO: Lucrările pentru creșterea eficienței energetice a clădirii administrative din strada Răzoare, finalizate


Un alt obiectiv investițional important a fost finalizat de Consiliul Județean Ialomița. Este vorba despre proiectul care a vizat creșterea eficienței energetice a Clădirii Administrative din strada Răzoare din municipiul Slobozia. Deși initial clădirea era dedicată birourilor administrative ale Consiliului Județean Ialomița, autoritățile județene au reușit să modifice proiectul și să găzduiască în clădirea modernă și Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița. Obiectivele proiectului au fost reducerea consumului termic și utilizarea de resurse de energie regenerabilă – pompă de căldură și panouri solare și scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră. Au fost, de asemenea, investite fonduri pentru dotarea cu echipamente moderne a Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița.
Cu acest prilej, autoritățile județene au donat sânge pornind de la premisa că prin aceste gest simplu contribuim la salvarea vieţilor.
Proiectul care a vizat creșterea eficienței energetice a clădirii din strada Răzoare a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și a avut o valoare totală de 5. 833.901 lei cu TVA inclus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *