Cunoașterea măsurilor pentru acordarea primului ajutor! Beneficiarii Centrului Comunitar al Persoanelor Vârstnice din Slobozia au învățat cele mai importante tehnici de salvare a vieții în situații grave precum leșin pe stradă, stop cardio-respirator sau înec cu alimente sau obiecte. Demonstrația de acordare a primului ajutor a fost oferită de reprezentanții UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia și de cei ai ISU Ialomița. Cu ajutorul unei manechin al echipajului SMURD, specialiștii au arătat care sunt pașii esențiali pentru salvarea vieții unei persoanei care are nevoie de ajutor.
La această lecție vitală pentru viață, au luat parte și autoritățile locale. Acestea au salutat inițiativa conducerii Centrului Comunitar al Persoanelor Vârstnice de a-i iniția pe vârstnici în tehnicile de acordare a primului ajutor.
Participanţii au fost încântaţi de informaţiile noi pe care le-au aflat şi au înţeles cum trebuie să procedeze în situaţii limită.
0 comments