Scrisorile trimise lui Moș Crăciun în luna cadourilor s-au transformat în realitate pentru zeci de copii instituționalizați din Slobozia, Țăndărei și Fetești! Totul a devenit posibil grație ințiativei de suflet a reprezentanților companiei EXPUR, care an de an, le aduc speranță și bucurie copiilor aflați în căsuțele de tip familial. Mesagerii lui Moș Crăciun au venit încărcați cu daruri la Vila Marian și Cristina din Slobozia, iar la rândul lor copiii le-au dăruit îmbrăţişări, zâmbete şi trăiri cu adevărat emoționante.
Reprezentanții companiei EXPUR au împărțit daruri și copiilor de la Vila Bogdan din orașul Țăndărei. Aceștia i-au întâmpinat pe oaspeţi cu un frumos program de poezii și colinde. Prin astfel de gesturi, în fiecare an, conducerea EXPUR SA reuşește să aducă un strop de bucurie în sufletul copiilor instituţionalizaţi, demonstrând solidaritate faţă de semeni, căci magia Crăciunului ne prilejuieşte ocazia să oferim speranţă, fericire şi iubire.
0 comments