VIDEO GAL Ialomița Centrală, inițiatorul dialogului despre viitorul satului românesc: tineri, tehnologie și cooperare pentru agricultura de mâine


Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală a organizat seminarul cu tema „Satul românesc – Cum îi construim viitorul”, în colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, un eveniment dedicat identificării soluțiilor pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale și pentru consolidarea viitorului agriculturii românești. La întâlnire au participat fermieri, specialiști, reprezentanți ai GAL Ialomița Centrală, care au dezbătut una dintre cele mai importante provocări ale momentului: cine va conduce agricultura românească în următorii 10 ani. Participanții au subliniat că schimbul de generații reprezintă o prioritate, iar susținerea tinerilor fermieri prin acces la finanțare, educație și tehnologii moderne este esențială pentru menținerea competitivității sectorului agricol. Un alt subiect de interes a fost menținerea tinerilor în agricultură, evidențiindu-se necesitatea creării unor oportunități reale de dezvoltare profesională și antreprenorială în mediul rural. S-a discutat despre importanța investițiilor în infrastructură, digitalizare și servicii care să transforme satul românesc într-un spațiu atractiv pentru noile generații. În deschiderea seminarului, membrii grupului de copii din Valea Mostiștei, județul Călărași au susținut un program artistic deosebit.
De asemenea, participanții au analizat rolul cooperativelor agricole în dezvoltarea fermelor și în creșterea puterii de negociere a producătorilor. Cooperarea a fost prezentată ca o soluție eficientă pentru reducerea costurilor, accesul la piețe mai mari și valorificarea superioară a produselor agricole, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi moderne și sustenabile.
Un moment important al seminarului a fost dedicat conceptului de „creier digital al fermei” și utilizării inteligenței artificiale în agricultură. Au fost prezentate exemple de tehnologii capabile să monitorizeze culturile, să optimizeze consumul de resurse, să anticipeze riscurile și să sprijine fermierii în luarea deciziilor. Digitalizarea și inteligența artificială au fost evidențiate ca instrumente indispensabile pentru creșterea eficienței, productivității și rezilienței fermelor în fața provocărilor climatice și economice.
Seminarul „Satul românesc – Cum îi construim viitorul” a demonstrat că viitorul agriculturii depinde de implicarea comunităților, de colaborarea dintre fermieri și de adoptarea noilor tehnologii.
Prin dialog și schimb de bune practici, evenimentul a oferit participanților o viziune clară asupra direcțiilor de dezvoltare necesare pentru un sat românesc modern, inovator și prosper.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *