VIDEO Finanțare de la Consiliul Județean Ialomița: șapte proiecte semnate în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală


Consiliul Județean Ialomița sprijină proiectele autorităților locale prin acordarea unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală! Autoritățile locale au depus șapte proiecte prin acest program implementat de Consiliul Județean Ialomița prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Beneficiarii sunt Primăria Jilavele, Roșiori, Drăgoiești, Perieți, Săveni, Traian și Giurgeni. Aceste contracte au fost semnate de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale. Aceștia au realizat proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii locale, de drumuri, a serviciului de salubrizare. Suma contractelor de finanţare semnate reprezintă un procent de 23,95% din totalul de 5 milioane de lei alocat acestui program.
Autoritățile locale au primit cu entuziasm această sursă de finanțare care reprezintă o alternativă la fondurile guvernamentale sau europene.
Scopul Programului Județean de Dezvoltare Locală este de a dezvolta comunitățile urbane și rurale și este un bun exercițiu prin care se urmărește creșterea capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale în atragerea fondurilor europene.
La acest moment, mai sunt disponibile fonduri în procent de 77 % din totalul alocat programului. Beneficiarii pot depune cereri de finanțare până la finalul acestui an.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.